Înaintea de a-și prinde la rever insigna cu steagurile  României și Americii, Victor Ponta a comis sacrificiul ritualic: a ars tricourile și afișele cu Che Guevara și a îngropat pentru totdeauna amintirea criminalului cu față umană.

Scena ar putea să fie reală, până la urmă, majoritatea oamenilor politici mai greșesc în anii de opoziție.

Numai că propaganda din anii opoziției nu e simplu de oprit. Un marxist american celebru, Noam Chomsky, spunea că propaganda e pentru democrație ce e parul pentru totalitarism. Spre o concluzie chiar mai dură se îndreaptă angajații Chevron de la firul ierbii, alergați pe dealurile Vasluiului de un fel de neo-răzeși răsculați.

Dl. Ponta se află în aceste zile la Washingtonul în cadrul unei vizite foarte importante. A fost primul contact la nivel înalt cu administrația americană și dl. Ponta e cu certitudine conștient de cât de sensibile sunt unele subiecte – precum cel al justiției sau cel al investițiilor. Criticile cu privire la prestația guvernului pe cele două subiecte au fost la vedere, fără menajamente.

Între firmele cu care s-a întâlnit dl. Ponta se numără ExxonMobil, care, alături de Apple și Google, domina topul celor mai mari companii din întreaga lume. De asemenea, la masă s-au aflat reprezentanții Chevron – compania interesată de exploatarea gazelor de șist.

La Washington a fost reafirmată poziția Guvernului României de susținere a proiectelor menite să asigure independența energetică a țării.

Într-un timp foarte scurt, Victor Ponta practic a reușit să submineze credibilitatea Guvernului și capacitatea acestuia de a gestiona proiecte economice majore.

Modul cum a fost gestionat cazul Roșia Montană a alimentat din plin tensiunea publică și a canalizat protestele spre proiectele energetice majore legate de explorarea și exploatarea gazelor de șist.

S-a sperat că vizita la Washington îl va ajuta pe Victor Ponta să se decidă ce vrea să fie, pe termen lung pe mai mult subiecte – avocat al persoanelor acuzate de corupție sau apărător al statului; autor al propagandei anti-investiții sau promotor al independenței energetice a României; promotor al pluralismului de idei sau continuator al doctrinei Năstase de subordonare, prin cumpărare și intimidare, a presei.

Cândva copilot, acum Victor Ponta e cu mâinile pe volan. Merge cu viteză și  lovește multe jaloane pe traseu. Pare să aibă o predilecție pentru independența justiției și investițiile străine – tocmai domeniile în care PSD-ului i s-au reproșat dintotdeauna ambivalența, jocul dublu.

America e o țară fondată pe valori, care prețuiește soliditatea convingerilor și caracterul puternic al liderilor, asumarea clară, respectarea angajamentelor.

Ponta a demonstrat mai degrabă o utilizare strict-electorală a valorilor. Le clamează, dar le uită repede.

Activitatea recentă a domnului Ponta în chestiunea justiției, legii și aplicării legii a fost un dezastru care se va vedea cu certitudine în viitorul raport de țară al Comisiei Europene.

Probabil că vizita în America a fost văzută și de gazde și ca o oportunitate de a-l devia pe Ponta dinspre autoritarism și blocarea justiției spre o guvernare cu respect față de lege și justiție.

În America s-a vorbit pe față, se speră că Ponta a înțeles că are un singur drum pe care să meargă – acela al consolidării statului de drept. A primit o nouă șansă. Poate chiar ultima.