Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a demisionat din funcţia de vicepreşedinte PNL Cluj, după un conflict mai vechi cu Marius Nicoară, şeful organizaţiei.

„Am considerat că nu este nevoie de mine în Biroul Judeţean şi mă voi ocupa în continuare doar de municipiu. Unii din biroul judeţean nu au nevoie de părerea mea şi de poziţia pe care o am. Este pentru prima dată în 23 de ani când sunt în afara forurilor judeţene de conducere a partidului. (…) Nu vreau să fac parte dintr-un birou judeţean care este absolut decorativ”, a declarat Uioreanu, fără a nominaliza persoanele din cauza cărora a demisionat.

El şi-a prezentat demisia prin intermediul unei scrisori adresate liderului PNL Crin Antonescu.

Preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, a declarat că decizia este una personală şi că Horia Uioreanu, prin funcţia sa de preşedinte al CJ, rămâne membru al Biroului Judeţean al partidului.