Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), a declarat la ieşirea de la negocierile purtate la Ministerul Transporturilor că va merge înainte în procesul de privatizare a CFR Marfă.

„Am respectat condiţiile din contract, avem banii, însă şi Ministerul trebuie să respecte toate condiţiile. Nu am riscat 30 de milioane de euro degeaba”, a declarat omul de afaceri.

„Avem banii şi ei nu provin din surse ilegale. Am tratat cu maximă seriozitate această privatizare pentru a transmite un mesaj pozitiv mediului de afaceri”, a mai spus Stoica, după negocierile pe care le-a avut la Ministerul Transporturilor.

Gruia Stoica s-a întâlnit cu membrii Comisiei de privatizare din Minister, însă nu şi cu ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, aflată la Constanţa. Poitrivit lui Gruia Stoica, discuţiile „Tehnice” vor continua şi în zilele următoare între reprezentanţii GFR şi oficialii Ministerului.

Gruia Stoica trebuie să plătească până luni, 14 octombrie restul de peste 170 milioane euro pentru achiziţionarea pachetului de 51% din acţiunile CFR Marfă.

„Nu s-a terminat încă confruntarea, o să vedem după aceea, mai târziu o să vă dau o declaraţie cu privire la acest lucru”, a declarat omul de afaceri, la ieşirea din Ministerul Transporturilor. El a afirmat că sunt mai multe clauze contractuale care trebuie îndeplinite, fără să precizeze dacă există obligaţii nerespectate de către vânzător.