Peste 80% dintre promisiunile electorale ale premierului Victor Ponta nu au fost onorate, a declarat marți, la RFI, co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu. Ea a subliniat că PNL are timp să prezinte proiectele pentru guvernare și lucrează “intens la găsirea resurselor umane pentru o viitoare administraţie”.

Întrebată ce soluţii mai are PNL, pentru a-l demite pe premierul Victor Ponta, după eşecul recentei moţiuni de cenzură, Alina Gorghiu a răspuns: „Vom face la baionetă Opoziţie, aşa cum îi stă bine Partidului Naţional Liberal şi cum Partidul Naţional Liberal se descurcă foarte bine în Opoziţie. Vom arăta foarte clar cât de incompetent este actualul Guvern şi cum este condus de un premier total necredibil, o să arătăm că de fapt Guvernul speculează câteva cifre macroeconomice, fără a recunoaşte că nu şi-a îndeplinit, decât în foarte mică măsură promisiunile electorale. Făceam un bilanţ al guvernării PSD, al guvernării Ponta şi a rezultat că din vreo 160 de promisiuni, 127 au fost neonorate, adică în proporţie de 80% primul-ministru nu s-a ţinut de cuvânt în faţa românilor, fie din lipsă de voinţă sau rea credinţă sau incompetenţă sau dezinteres”.

Gorghiu a adăugat că „e foarte neplăcut să trebuiască să arăţi zilnic de exemplu că românii plătitori de taxe trebuie să achite în fiecare zi pariul pierdut al primului-ministru cu autostrada Comarnic-Braşov sau că de exemplu tot ce s-a inaugurat a fost contractat sau demarat înainte de a deveni Ponta prim-ministru„.