Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat luni că, din punct de vedere politic şi practice, ar fi mai prudent să se organizeze un referendum constituţional atunci când pragul de validare va fi de 30 la sută.

„Cred că politic şi practic ar fi mai prudent să avem un referendum atunci când pragul va fi de 30 la sută, pentru că şi la un prag de 30 la sută ar trebui să vină 5,5 milioane de români să voteze referendumul. Chiar şi aşa nu este o cifră uşor de atins”, a afirmat el.

El a făcut aceste declaraţii, întrebat dacă personal optează pentru un referendum cu prag de validare de 50 la sută organizat înainte de expirarea termenului de un an stabilit de Curtea Constituţională sau unul cu prag de 30 la sută după acest termen.

Parlamentarul a subliniat că participarea a nouă milioane de români la vot pentru modificarea Constituţiei este „un obiectiv extrem de greu de atins, dacă nu imposibil”.

„De aceea, evident, conducerea USL va trebui să ia o decizie după anunţul acestui an sabatic pe care Curtea Constituţională ni l-a introdus în dezbaterea cu privire la referendum. Ţineţi minte că la alegerile parlamentare din decembrie anul trecut pentru USL au votat 4,3 milioane de români. Deci, pe lângă votanţii USL, dacă ar veni toţi la vot la referendum, ar trebui să mai găsim încă un milion şi ceva de cetăţeni care să vină să îşi exprime opinia la referendum”, a menţionat Mircea Geoană.

El a adăugat că riscul ca şi la 30 la sută să nu treacă referendumul este destul de important, în condiţiile în care acest subiect a devenit unul de profundă divizare politică în loc să fie un efort de unificare la nivel politic şi de opinie publică, când „biserica sau nu ştiu ce fel de minorităţi încearcă să se anihileze reciproc”.

Vicepremierul şi ministrul Dezvoltarii, Liviu Dragnea a declarat, duminică, la Antena 3, că nu renunţă, ca urmare a deciziei CC privind constituţionalitatea pragului electoral la referendum, la ideea consultării populare în octombrie, menţionând că aceasta ar putea să dureze trei zile.

Dragnea a subliniat că revizuirea Constituţiei şi regionalizarea sunt două proiecte majore pentru viitorul României, şi de aceea nu este adeptul amânării acestor proceduri.

Întrebat dacă ia în calcul, aşa cum a mai spus, organizarea unui referendum care să se întindă pe două zile, Dragnea a răspuns: „Poate să dureze şi trei zile”.