În fiecare an, aceleaşi dezbateri, aceleaşi discuţii purtate în jurul absolvenţilor de liceu şi a performanţelor înregistrate la examene ocupă cele dintâi luni ale verii. Cu toţii vor note mari – părinţi, elevi, societatea însăşi îi cere elevului să fie de nota 10, iar scopul scuză mijloacele. S-ar zice, în aceste zile, că trăim într-o ţară în care studiul este valorizat pozitiv, iar educaţia şi cultura sunt prioritare.

O ţară care vrea să crească la sânul ei doar genii, copii ambiţioşi care se hrănesc cu idei măreţe şi ai cărei cetăţeni frecventează bibliotecile cu pasiune.

Ne bucurăm pentru ei când sunt sclipitori, când ne reprezintă la concursuri internaţionale, când ne aduc medalii şi îi judecăm aspru pe cei care fac greşeli, râzând în acelaşi timp în hohote de “perlele” care, contrar denumirii, nu sunt atât de rare. Ne îngrijorăm, totuşi, când numărul celor care nu au putut trece examenul este covârşitor şi căutăm vinovaţii.

Ne dorim să fim părinţii unor genii, iar judecata ne este adesea întunecată de mândrie. Uităm că, statistic vorbind, copilului îi va fi sortit– în cel mai fericit caz – să trăiască în mediocritate. Geniile sunt rare. Şi chiar dacă am fi, într-adevăr, un popor de oameni geniali, adevărul este că nu avem mijloacele de a antrena astfel de minţi şi nici societatea nu este construită astfel încât să promoveze astfel de valori.

Încă ne plac parveniţii, ne surâde “şmecheria”, vrem bani câştigaţi uşor, cumpărăm cărţi doar dacă sunt la reducere şi reviste numai dacă oferă şampoane. Nu întâmplător, astfel de strategii au succes la noi. Astfel de campanii sunt implementate pentru că iniţiatorii lor ştiu dinainte că nu vor putea vinde conţinut de calitate fără să adauge un săpun, un deodorant, un tichet de reducere. De câte ori au avut nevoie tabloidele de astfel de trucuri?

Presa quality moare sau a murit deja, televiziunea de calitate dispare. Un post ca TVR Cultural s-a desfiinţat şi reacţiile aproape că au lipsit cu desăvârşire. Rating fac glumele cât mai grobiene, scandalurile regizate, telenovelele, şocul  şi groaza, iar asta a devenit deja un clişeu.

Şi totuşi, în perioada examenelor, ne amintim că avem şi generaţii care vin din urmă. Îi evaluăm superficial, îi judecăm pe baza unor calificative şi, brusc, o ţară întreagă îşi aduce aminte, din subiectele de la bacalaureat, de Eliade, Blaga, Arghezi, învaţă niscaiva gramatică, rezolvă o problemă şi hohoteşte din rărunchi atunci când eşecul pare a fi sortit vreunui nefericit abia trecut de vârsta majoratului. Suntem mai buni ca ei, parol!

În astfel de zile, devenim cu toţii intelectuali, suntem şcoliţi, ne scoatem diplomele de la naftalină şi pornim parada ipocriziei.

Nu merităm să avem genii, căci nu le respectăm, iar societatea noastră clădită pe aparenţe ne “învaţă” doar că studiul este, din multe puncte de vedere, un pariu pierdut. Mulţi vor fi cei care, între a se chinui ani în şir în facultăţi, înspăimântaţi în acelaşi timp de rata ridicată a şomajului şi de condiţiile de trai, vor abandona lupta. Vor prefera să se implice în afaceri ilegale sau la limită, vor fi mai atraşi de banii uşor câştigaţi decât de munca răsplătită cu ore suplimentare neplătite sau diplome care le sunt aruncate în faţă la angajare. Asta, desigur, dacă ajung la interviu şi dacă, nu cumva, sunt selectaţi alţii înaintea lor, eventual care au acelaşi nume de familie cu angajatorul.

Oricare ar fi situaţia, ideea e că examenul lor este, de fapt, o probă de foc pentru noi, ca societate. Am ajuns să trăim o criză a valorilor, iar asta se vede în comportamentul nostru agresiv, surescitat, în criticile acide şi în modul în care ne axăm, de fiecare dată, pe conflict.

Nu absolvenţii de liceu care vor pica examenul reprezintă adevărata problemă. Pentru ei, probabil va fi o lecţie. Problema este atitudinea noastră faţă de ei, faptul că la aşa-zisul examen al maturităţii, am picat ca naţie.

România e încă elevul care vrea să copieze şi, totuşi, să ia nota 10, iar dacă îi reuşeşte, se laudă cu asta şi nu poate decât să râdă cu gura până la urechi de cei care au fost notaţi pe merit, de “fraierii care muncesc”.