Ucraina și Serbia trebuie să obțină sprijinul Fondului Monetar Internațional (FMI) în următoarele trimestre, în contextul deficitelor bugetare și de cont curent ridicate, iar Slovenia și Croația ar putea fi următoarele țări din regiune care apeleză la ajutorul FMI.

Ucraina ar putea încheia un acord cu FMI până în martie, întrucât acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană, reducerile de cheltuieli bugetare și introducerea unui curs de schimb flexibil sporesc șansele actualului președinte, Viktor Ianukovici, de a fi reales, a declarat Gillian Edgeworth, economist la UniCredit Londra, potrivit Incont.ro.

Consolidarea bugetară necesară Serbiei pentru o înțelegere cu Fondul ar putea fi amânată de probabilitatea organizării de alegeri la începutul anului următor, a spus Edgeworth. Guvernul sârb a anunțat, marți, măsuri pentru a aduce sub control deficitul și datoria publică până în 2017, după ce negocierile cu FMI au fost întrerupte în mai.

Slovenia și Croația „au de asemenea nevoie de o ancoră externă”, întrucât deficitele bugetare se află sub țintele autorităților, iar Croația are chiar probleme să revină pe creștere economică, a adăugat economistul UniCredit.