Vicepremierul Liviu Dragnea a admis, joi, că abordarea USL faţă de regionalizare este diferită în acest moment faţă de cea de la începutul anului, el arătând că în noua viziune a USL anul 2014 va fi folosit pentru a crea un cadru instituţional al regionalizării în limitele în vigoare în prezent.

Dragnea a precizat că proiectul regionalizării nu este stopat, ci continuă.

„Vreau să vorbesc puţin şi despre posibila nouă organizare teritorială a României, respectiv regionalizarea administrativă, proiect care a început, care nu e stopat, dimpotrivă, el continuă”, a spus Dragnea, în deschiderea unui seminar pe tema dezvoltării regionale.

El a spus că, din cauza disputelor pe Legea referendumului, regionalizarea trebuie să mai aştepte un an cel puţin.

„Din cauza disputelor pe marginea Legii referendumului, de care depinde modificarea Constituţiei, lege care nu e în vigoare încă, nu e promulgată, lege pe care Curtea ne-a transmis că o consideră constituţională abia după un an de la intrarea în vigoare, nu putem discuta de posibilitatea înfiinţării unor regiuni, pentru că nu avem această noţiune în Consittuţie. Deci trebuie să aşteptăm cel puţin un an, un an şi ceva începând din acest moment”, a precizat Dragnea.

El a admis, însă, că abordarea USL faţă de regionalizare este diferită în acest moment faţă de cea de la începutul anului.

„Dar, spre deosebire de momentul iniţial, când hotărâsem ca finalul acestui an să permită modificarea Constituţiei generând înfiinţarea regiunilor administrative, acum abordarea noastră e puţin diferită, în sensul că vom folosi anul viitor pentru a crea un cadru instituţional în cadrul limitelor legale pe care le avem în vigoare în prezent”, a spus Dragnea.

El a precizat că USL doreşte să sporească „puţin” competenţele actualelor Consilii de Dezvoltare Regională (CDR) pentru a crea instituţii regionale care să poată să devină un fel de interfaţă între actualele CDR, Agenţii de Dezvoltare Regională (ADR) şi ministere.