Fostul ministru Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi primarul din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan au fost arestaţi în dosarul licenţelor Microsoft, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), transmite Mediafax.

Decizia poate fi contestată la aceeaşi instanţă.

Cei patru inculpaţi din dosarul Microsoft urmează să fie încarceraţi, conform deciziei de miercuri a magistraţilor. Gabriel Sandu, Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru au plecat de la sediul ICCJ după ce le-au expirat ordonanţele de reţinere.

Toţi patru au fost reţinuţi în cursul nopţii de luni spre marţi de procurorii DNA, după ce au fost audiaţi întreaga zi.

Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru luare de mită în formă continuată şi spălare de bani.

În acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri – senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău.

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.