Indagra, cel mai important târg al agriculturii și al industriei alimentare din România, a început astăzi la Romexpo. Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a revenit în forță anul acesta și a organizat un eveniment mult mai mare față de cel de anul trecut.

Președintele CCIR, Mihai Daraban, a declarat în deschiderea Indagra 2014 că anul acesta se înregistrează o “cifră record de ocupare”.

Anul acesta avem o cifră record de ocupare – 41.000 de mp, o suprafaţă cu 5.000 de mp mai mare faţă de anul trecut, 27 de ţări participante, ceea ce ridică foarte mult rangul de internaționalizare al acestei manifestări expoziționale. Nu în ultimul rând, avem 120 de firme noi care s-au înscris la această manifestare”, a spus Daraban.

Președintele CCIR a subliniat că “Indagra a devenit cea mai mare manifestare expozițională din România”.

Pe de altă parte, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat în deschiderea târgului că „România are un renume şi un potenţial de dezvoltare extraordinar în domeniul agriculturii şi industriei alimentare la nivel european, dar şi la nivel mondial”.

Referitor la produsele tradiționale românești, șeful MADR a precizat că acestea “devin din ce în ce mai căutate peste hotare, pentru că și străinii au aflat de calitatea produselor noastre, care sunt tot mai apreciate”.

De asemenea, ministrul Agriculturii a declarat că Indagra 2014 va găzdui prima ediție a Forumului 16+1 care se va derula în afara granițelor Chinei.

Anul acesta, în premieră pentru Indagra, în premieră pentru România, pentru statele din Europa Centrală şi de Est, dar şi pentru China, avem plăcerea ca Ministerul Agriculturii să găzduiască primul forum în afara Chinei, dintre China şi ţările din Europa Centrală şi de Est. Ediţia din acest an va avea ca temă: Tendinţe privind dezvoltarea cooperării în domeniul agricol – politici şi strategii”, a declarat Daniel Constantin.

ponta-daraban-constantin-indagra

Prezent la deschiderea oficială a târgului, premierul Victor Ponta a declarat că o Românie independentă din punct de vedere agricol şi energetic poate sprijini dezvoltarea tuturor ţărilor din regiune.

Dacă reuşim să folosim acest potenţial al agriculturii româneşti nu doar pentru a produce pentru noi, dar şi pentru a exporta cât mai mult – şi evident că cea mai mare piaţă din lume este China, dar şi celelalte pieţe regionale sunt importante – înseamnă că agricultura, alături de energie, aşa cum ne-am dorit întotdeauna, înseamnă independenţa noastră economică şi un mare motor de dezvoltare pentru viitor. România independentă din punct de vedere agricol şi România independentă din punct de vedere al energiei este o ţară puternică ce poate să sprijine dezvoltarea tuturor vecinilor noştri din regiune„, a spus Ponta.

Premierul a adăugat că România a devenit un exportator net care poate să producă mai mult decât consumul national, iar Portul Constanţa este “numărul unu între porturile europene ca zonă de tranzit pentru exportul produselor agricole„.

Victor Ponta s-a referit și la importanța dezvoltării unui brand de țară în jurul produselor bio.

Este foarte important să dezvoltăm toate sectoarele agriculturii, zootehniei, dar este important să avem şi un brand de ţară. Încurajez şi îmi doresc ca România să aibă un brand format pe faptul că avem cea mai performantă, cea mai rapidă dezvoltare în domeniu agriculturii bio, a produselor sănătoase. Mi-aş dori ca România să nu fie doar un producător de produse bio, ci mi-aş dori să fim cu adevărat acea ţară care îşi foloseşte potenţialul extraordinar şi care face din calitatea produselor sale agroalimentare un brand de ţară cu care să ne mândrim”, a conchis premierul.

În acest an, Indagra 2014 reuneşte peste 100 de societăţi din România şi de peste hotare. La ediţia din acest an vor participa miniştri, delegaţii şi oameni de afaceri din mai multe ţări: Albania, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria şi China.

La forumul economic adresat oamenilor de afaceri vor fi cinci mese tematice: industrie alimentară, zootehnie, vegetal, agricultură ecologică şi mecanizare.