Europarlamentarul Cristian Preda consideră că decizia preşedintelui Traian Băsescu privind asigurarea interimatului la Ministerul Transporturilor de către Victor Ponta până la finalizarea privatizării CFR Marfă reprezintă un „test” pentru premier.

„Zilele trecute, după demiterea lui Relu Fenechiu, premierul a asumat portofoliul de la Transporturi. Nu mai pare aşa încântat ca data trecută, fiindcă şeful statului a lăsat să se înţeleagă că aşteaptă încheierea privatizării CFR Marfă, înainte de a semna decretul de numire a unui ministru. Vestea i-a fost dată de C. Antonescu, cel care spunea că nu mai calcă pe la Cotroceni, dar care a fost totuşi acolo, ieri, chemat de T. Băsescu. <<E un joc periculos>>, a spus premierul. Da, fiindcă e un test. Dacă Ponta încheie cu bine şi acest interimat, se va putea spune că un ministru în funcţie nu e bun de nimic, fiind nevoie ca premierul să-i ţină locul pentru ca dosare importante să fie închise. Dacă pică examenul, dr. Ponta va arăta că nu e la nivelul impus de pactul de coabitare. Acesta a fost înţeles până acum ca un pact de neagresiune, dar preşedintele vrea să-l redefinească, pentru a fi înţeles ca un pact de colaborare în interes public”, scrie europarlamentarul duminică pe blogul său personal.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă seară că preşedintele Traian Băsescu i-a spus că îl lasă pe premierul Victor Ponta interimar la Ministerul Transporturilor timp de 45 de zile, pentru a finaliza privatizarea CFR Marfă.

Primul-ministru Victor Ponta a declarat sâmbătă seară că decizia preşedintelui ţării de a-l menţine interimar la Ministerul Transporturilor pentru finalizarea privatizării CFR Marfă este „un joc politic a la Traian Băsescu, dar extrem de neserios”.