Coreea de Nord a ameninţat marţi cu denunţarea acordului de armistiţiu semnat în 1953 pentru a pune capăt Războiului Coreei, din cauza unor tensiuni puternice provocate de manevre militare comune între sud-coreeni şi americani.

În acelaşi comunicat difuzat de agenţia oficială nord-coreeană de presă, primit la Seul, Phenianul şi-a anunţat intenţia de întrerupe „telefonul roşu” instalat în satul Panmunjom, situat pe linia de demarcaţie.