Guvernul condus de Vladimir Filat a fost demis, marţi, cu voturile PD, PCRM și deputații neafiliați, în urma unei moţiuni de cenzură depusă de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova.

Guvernul Republicii Moldova, condus de premierul Vladimir Filat, a primit vot de neîncredere din partea deputaţilor. 54 de parlamentari s-au pronunţat pentru demiterea Executivului, ei făcând parte din PD, PCRM și deputații neafiliați.

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a depus joi, la Parlament, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de către Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM). Moţiunea a fost semnată de 34 de deputaţi, motivul invocat de PCRM este corupţia din cadrul Guvernului.

Echipa lui Filat va trebui să-şi dea demisia într-un interval de trei zile, iar şeful statului va desemna un nou prim-ministru. Premierul desemnat va prezenta Parlamentului, într-un interval de 15 zile, propunerile pentru noul Cabinet. Dacă acesta va fi acceptat de deputaţi, noii miniştri vor putea depune jurământul.

În situaţia în care deputaţii vor respinge repetat noul Cabinet şi programul de guvernare, şeful statului poate dizolva Parlamentul. Drept urmare, sunt organizate alegeri parlamentare anticipate.