Ședința Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului va avea loc luni, începând cu ora 13,30, informează vineri Direcția de comunicare a Camerei Deputaților, potrivit Agerpres.

Conducerea celor două camere urmează să stabilească luni calendarul audierii și votării noului director al Serviciului de Informații Externe, după ce președintele Klaus Iohannis l-a propus pentru această funcție pe Mihai Răzvan Ungureanu.

Potrivit procedurii parlamentare, Ungureanu urmează să fie audiat în Comisia comună pentru controlul SIE, după care să fie votat în plenul reunit.

Avizul comisiei este consultativ.