Comisia de Cod electoral a votat, marţi, cu zece voturi pentru, patru voturi împotrivă şi o abţinere, ca un partid să poate fi înfiinţat doar de trei membri, relatează Mediafax.

Membrii Comisiei de Cod electoral au eliminat, marţi, criteriul teritorial existent în acest moment în Legea partidelor politice, ulterior adoptând şi posibilitatea ca un partid să poată fi înfiinţat doar de trei membri.

Preşedintele Comisiei de Cod electoral, Valeriu Zgonea, a precizat că mandatul primit de la PSD este de a acorda această posibilitate, ca un partid să poată fi înfiinţat din doar trei membri.

Vicepreşedintele Comisiei, deputatul PNL Mihai Voicu, a precizat că PNL agreează această posibilitate.