Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a declarat, joi, că rezolvarea problemei migrației presupune o cooperare „foarte strânsă” între Uniunea Europeană și țările partenere, iar Turcia este unul din actorii-cheie în această privință.

Într-o conferință de presă comună cu ministrul turc al Afacerilor Europene, Volkan Bozkir, aflat în vizită la București, Comănescu a precizat că subiectul migrației s-a aflat pe agenda discuțiilor, potrivit Agerpres.

„Noi am spus-o de la început — rezolvarea acestei probleme presupune o cooperare foarte strânsă între UE și țările partenere, iar Turcia este unul din actorii-cheie în această privință și faptul că s-a convenit un plan de acțiune UE-Turcia în această privință este un lucru foarte important”, a arătat șeful diplomației române.

Pe de altă parte, a mai spus Comănescu, în cadrul discuțiilor, România a reconfirmat „sprijinul puternic” pentru demersul Turciei de aderare la Uniunea Europeană.

„Am salutat faptul că în ultimul timp au avut loc evoluții care sunt de natură să ducă la intensificarea acestui proces de negociere prin deschiderea de noi capitole de negociere”, a adăugat ministrul Afacerilor Externe.

În ceea ce privește relațiile bilaterale dintre cele două state, Comănescu le-a calificat drept „excelente”, precizând că Turcia este unul dintre principalii parteneri economici ai României și primul partener comercial din afara UE.

Alte subiecte abordate în cadrul întrevederii au fost, potrivit oficialului român, situația de securitate în regiune și cooperarea la Marea Neagră.

La rândul său, Volkan Bozkir a afirmat că relațiile româno-turce pot servi drept exemplu pentru alte regiuni.

„În acești ani tulburi, în situațiile pe care le parcurgem, Turcia și România nu au avut niciodată dificultăți în relațiile dintre ele, au fost întotdeauna împreună, au privit în aceeași direcție și s-au sprijinit reciproc în viziunile lor. Cred că acesta este un exemplu foarte bun pentru alte părți ale lumii”, a declarat Bozkir.