Premierul Dacian Cioloș a declarat luni că România nu se poate moderniza și nu va putea combate eficient corupția fără o reformă a administrației publice centrale și locale.

„În ultima perioadă există din ce în ce mai multe semne de întrebare legate de eficiența statului, de încrederea în clasa politică și cred că aici am avea cu toții de câștigat ca prin această reformă a administrației publice, prin creșterea eficienței, a transparenței administrației publice, prin profesionalizarea administrației publice, prin clarificarea relației cu politicul să recâștigăm încrederea cetățenilor în stat și să reîncepem un proces de modernizare a statului. România nu se poate moderniza și nu va avansa economic, nu va putea elimina în mod consistent corupția fără o reformă a administrației publice locale și centrale”, a spus Cioloș luni la dezbaterea „Ora prim-ministrului” din Camera Deputaților, potrivit Agerpres.

Prim-ministrul a insistat asupra relației dintre o administrație publică transparentă și profesionistă și eficiența luptei anticorupție.

„Degeaba avem proiecte de dezvoltare economică cu potențial, degeaba avem potențialul economic al țării să punem în valoare dacă nu avem o administrație publică în măsură să dubleze acest proiect de dezvoltare economică cu un rol al statului clar definit (…) Lupta anticorupție riscă să devină principalul instrument de modernizare a statului atâta vreme cât lupta anticorupție ar trebui să fie doar un instrument de însănătoșire a societății. Dar dacă lupta anticorupție nu este urmată îndeaproape de o reformă a administrației publice care să fie orientată spre transparență și profesionalizare, riscăm doar să rămânem cu sublinierea cazurilor de corupție, fără să corectăm și problemele la rădăcina lor. Și reforma administrației publice asta își propune: să prevină problemele de corupție și să le corecteze la rădăcina lor prin redefinirea cadrului în care administrația publică să lucreze”, a adăugat Cioloș.

Tema dezbaterii politice din Camera Deputaților la care participă prim-ministrul este „Reforma administrației publice”.