Eficacitatea și rezultatele bune ale unui medic, fie el tânăr sau în vârstă, au mai puțin de-a face cu anii pe care îi are și mai mult cu numărul de pacienți pe care îi are sub observație și cum se ține la curent cu noile cercetări, susține The Wall Street Journal.
Imaginează-ți că ai fost internat la spital și te întâlnești pentru prima dată cu medicul care te îngrijește. Cine speri să treacă pe ușa aceea? Ai prefera să fie un medic în vârstă de 50 de ani, grizonat, sau un medic la 30 de ani, la doar câțiva ani după ce a avut examenul de rezidențiat?
Într-un studiu publicat în 2017, diverși doctori și-au propus să arunce o privire asupra rolului vârstei atunci când vine vorba despre medicii interni care tratează pacienții, în spitale. Acești medici oferă cea mai mare parte a îngrijirii pacienților vârstnici internați în SUA, cu unele dintre cele mai frecvente boli acute, cum ar fi infecțiile grave, cedarea organelor și problemele cardiace.
În cea mai mare parte a asistenței medicale, pacienții își aleg medicii pe baza unor lucruri cum ar fi atitudinea doctorului față de pacient, expertiza, receptivitatea și atributele care sunt imposibil de dedus. Pacienții care sunt internați în spital, totuși, nu au un cuvânt de spus cu privire la ce medic îi va trata – sunt îngrijiți de orice specialist care se întâmplă să fie de gardă la momentul respectiv. Acei medici tind să fie programați să acopere spitalul în funcție de secții, poate una sau două săptămâni la un moment dat.
Folosind date de la Medicare, privind pacienții de peste 65 de ani și o bază de date care conține vârstele medicilor, au fost identificați aproximativ 737.000 de spitalizări care nu au fost bazate pe alegeri, gestionate de aproximativ 19.000 de spitaliști diferiți în perioada 2011-2013. Pacienții au fost împărțiți în patru grupuri diferite în funcție de vârsta medicului care i-a tratat: medici cu vârsta sub 40, 40-49, 50-59 și 60 de ani și peste, prezintă WSJ.
Ce spun rezultatele studiului?
Medicii mai în vârstă au avut, evident, mai mulți ani de experiență de la finalizarea rezidențiatului, medicii sub 40 de ani, având o medie de 4,9 ani de experiență post rezidențiat, crescând la 28,6 ani pentru medicii de peste 60 de ani. Mai mulți bărbați au fost identificați în rândul doctorilor în vârstă: 61% dintre cei sub 40 de ani erau bărbați, comparativ cu 84% dintre medicii de peste 60 de ani, reflectând schimbarea rolurilor de gen care a avut loc în profesie, în ultimele decenii.
Un anumit procent dintre pacienții spitalizați vor supraviețui sau vor muri, indiferent cine este medicul lor, dar pentru alții, judecata clinică a medicului lor, luarea deciziilor și abilitățile tehnice ar putea fi diferența dintre viață și moarte. Următorul pas a fost compararea ratelor de mortalitate în termen de 30 de zile, între cele patru grupuri de vârstă diferite. Modelul statistic a constatat că, pe măsură ce medicii îmbătrâneau, pacienții lor aveau rate mai mari de mortalitate. Rata pentru medicii sub 40 de ani a fost de 10,8%, crescând la 11,1% în grupul 40-49, 11,3% în grupul 50-59 și 12,1% în grupul peste 60 de ani, conform WSJ.
Pentru a pune aceste cifre în perspectivă, rezultatele au sugerat: dacă medicii peste 60 de ani s-ar fi îngrijit de 1.000 de pacienți, 13 pacienți care au murit în grija lor ar fi supraviețuit dacă ar fi fost îngrijiți de medicii sub 40 de ani. Analiza a fost repetată folosind ratele mortalității pentru 60 și 90 de zile, pentru a observa dacă rezultatele pe termen lung ar fi putut fi diferite, dar din nou, modelul a persistat: medicii mai tineri au avut rezultate mai bune decât colegii lor mai experimentați. A urmat întrebarea inevitabilă: De ce?
De ce medicii mai tineri au rezultate mai bune?
Există două explicații posibile:
- Există un adevărat efect de vârstă, în care pur și simplu înaintarea în vârstă duce la schimbări în modul în care un medic își practică profesia, ducând la o mortalitate mai mare. Poate că medicii mai în vârstă sunt prea încrezători în experiența lor, simțind că au „văzut un astfel de caz de un milion de ori” și, prin urmare, ratează diagnostice dificile.
- Sunt lucruri pe care medicii mai în vârstă și doctorii mai tineri le fac diferit, pur și simplu pentru că au fost instruiți în momente diferite. Medicii mai tineri au cunoștințe clinice care sunt mai actuale. Dacă medicii mai în vârstă nu au ținut pasul cu cele mai recente progrese în cercetare și tehnologie sau dacă nu respectă cele mai recente linii directoare, este posibil ca îngrijirea lor să nu fie la fel de bună ca cea a colegilor lor mai tineri.
Ce pot face medicii pentru a deveni mai buni?
O modalitate prin care medicii pot fi la curent reprezintă grija față de pacienți. Atunci când pacienții vin cu un anumit diagnostic, îi pot determina să verifice cele mai recente cercetări, ghiduri sau recomandări pentru acea afecțiune. Medicamentele sunt instrumentul principal al medicului intern, întrucât medicamentele mai noi și mai bune sunt dezvoltate într-un ritm (relativ) rapid. A consulta un volum mare de pacienți este o modalitate bună de a ține pasul.
Pentru a vedea dacă acesta ar putea fi cazul, am repetat analiza, dar de data aceasta am împărțit medicii în funcție de vârstă și de volumul cazurilor. Am descoperit că pentru medicii cu „volum redus”, medicii mai în vârstă au avut o mortalitate mai mare. Pentru medicii cu „volum mediu”, modelul a fost mai puțin pronunțat. Iar pentru medicii „cu volum mare”, modelul a dispărut cu totul. În termeni practici, atât timp cât un medic are un număr suficient de mare de pacienți, vârsta este irelevantă pentru îngrijirea pe care o acordă.
Rezultă că, în general, medicii mai tineri sunt „mai buni” decât cei mai în vârstă? Acest studiu sugerează că dacă „mai bine” este definit ca un doctor care are o mortalitate mai mică a pacienților la 30 de zile, atunci ar trebui să însemne că da. Dar ce zici de chirurgi, care pe lângă abilitățile lor de diagnosticare necesită abilități tehnice care depind de experiență și de memoria musculară?
Regulile anterioare se aplică și în cazul chirurgilor?
Pentru a afla, un studiu separat a analizat aproximativ 900.000 de pacienți Medicare care au suferit intervenții chirurgicale majore fără a-și alege medicul (de exemplu: fracturi de șold sau intervenții chirurgicale pentru vezica biliară), efectuate de aproximativ 46.000 de chirurgi de diferite vârste. Ca în cazul medicilor din spital, pacienții vor ajunge să fie repartizați chirurgului de serviciu, într-un mod aleatoriu.
Rezultatele au arătat că, spre deosebire de spitaliști, chirurgii s-au îmbunătățit odată cu vârsta. Ratele de mortalitate ale pacienților lor au avut scăderi modeste, dar semnificative, pe măsură ce înaintau în vârstă: mortalitatea a fost de 6,6% pentru chirurgii sub 40 de ani, 6,5% pentru chirurgii de 40-49 de ani, 6,4% pentru chirurgii de 50-59 de ani și 6,3% pentru chirurgii de peste 60 de ani, arată Wall Street Journal.
Este clar că aici se întâmplă ceva diferit. Pentru chirurgi, care își perfecționează multe dintre abilitățile în sala de operație, își construiesc memoria musculară prin repetiție, lucrând în spații restrânse, cu anatomie complexă. Ei învață să anticipeze problemele tehnice înainte ca acestea să apară și să planifice lucrurile în jurul lor pe baza experienței anterioare. De-a lungul timpului, aceștia își construiesc abilități tehnice mai mari într-o varietate mai largă de scenarii, învață cum să evite cel mai bine complicațiile și să aleagă strategii chirurgicale mai bune.
Ce înseamnă asta pentru noi toți, ca pacienți, atunci când întâlnim un nou medic? Dacă analizăm studiile făcute pe spitaliști și chirurgi, este clar că vârsta unui medic nu este ceva ce poate fi înlăturat – vârsta contează – dar nici nu poate fi considerată singurul factor. Dacă suntem îngrijorați de calitatea îngrijirii pe care o primim, întrebările care merită puse nu sunt „Câți ani ai?” sau „Câți ani de experiență ai?”, ci mai degrabă „Ai multă experiență în îngrijirea pacienților în situația mea?” sau „Ce faci pentru a fi la curent cu cercetarea?”.
