ICCJ a decis vineri ca edilul Sectorului 1, Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Ioana Costescu şi Ion Brad să fie cercetaţi în libertate, sub control judiciar, în dosarul privind atribuirea preferenţială de lucrări unor firme de la care primeau „comisioane” de 10% din valoarea contractelor încheiate, potrivi Mediafax.

Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, şi Ioana Costescu, consilierul personal al primarului Andrei Chiliman, sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, iar Chiliman şi consilierul local din Sectorul 1 Ion Brad, de constituirea a unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă.

Procurorii DNA i-au reţinut pe cei patru şi au cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arestarea lor preventivă, propunerea fiind respinsă, vineri noapte, de instanţă, care a dispus măsura controlului judiciar.

În perioada în care se vor afla sub control judiciar, Chiliman, Moisescu, Costescu şi Brad au interdicţie să părăsească ţara fără încuviinţarea procurorilor şi sunt obligaţi să se prezinte la poliţie în zilele care vor fi stabilite prin programul de supraveghere, dar şi la procurori şi în faţa instanţei, ori de câte ori sunt chemaţi, precum şi să anunţe dacă îşi schimbă locuinţele.

Decizia de arestare preventivă poate fi contestată tot la instanţa supremă, care va decide definitiv dacă aceştia vor rămâne sub control judiciar, vor fi arestaţi preventiv sau plasaţi în arest la domiciliu.

Anchetatorii susţin că Vlad Moisescu ar fi constituit un grup infracţional încă din 2004, din care au făcut parte Ioana Costescu, Andrei Chiliman şi Ion Brad, urmărind „comiterea unor fapte de corupţie care să genereze obţinerea unor comisioane cuprinse între 10 şi 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare de la agenţii economici favorizaţi în câştigarea procedurilor de achiziţie publică şi pe parcursul derulării contractelor încheiate cu Primăria Sectorului 1„.