Declarațiile politice ale lui Traian Băsescu privind faptul că unirea cu Republica Moldova este următorul obiectiv al României, după NATO și UE, au bulversat scena politică de la Chișinău.

Site-ul deschide.md a publicat reacțiile câtorva politicieni basarabeni față de declarațiile făcute de președintele României, Traian Băsescu:

„Dacă un președinte de țară face asemenea declarații înseamnă că știe de ce le face și are argumentele necesare în acest sens. Traian Băsescu a mai făcut asemenea declarații, iar unirea se va produce când Republica Moldova va adera la Uniunea Europeană, iar granițele dintre cele două state vor dispărea”, a spus Liliana Palihovici, deputat PLDM.

Oleg Bordru, deputat PLD, nu crede însă că declarațiile președintelui României sunt oportune: „În preajma summitului de la Vilnius nu sunt tocmai oportune aceste declarații. Summitul de la Vilnius este doar un pas spre ceea ce menționează președintele României”. De aceeași părere este și Dumitru Diacov, deputat PD: „Opinia lui Traian Băsescu inoportună și neeuropeană. Acest mesaj favorizează PCRM și pune într-o lumină nefavorabilă actuala guvernare. Declarațiile sunt făcute într-o perioadă total nepotrivită și sunt inspirate de comuniști”.

Președintele PSRM, Igor Dodon, a declarat că partidul său condamnă cu fermitate afirmațiile lui Traian Băsescu și a acuzat România de faptul că ar susține aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană cu un scop ascuns: „PSRM condamnă categoric declrația lui Băsescu de aseară. Acesta este scopul ascuns al României, care se declara avocatul nostru în drumul spre UE, Unirea cu Republica Moldova? În drumul spre Bruxelles să nu ne trezim doar la București”.