Guvernul a adoptat, miercuri, o hotărâre privind indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea şi restaurarea cazinoului din Constanţa, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Nelu Barbu. Valoarea proiectului este de aproximativ 112 milioane lei, iar termenul de execuţie este de 30 luni.

„În şedinţa de Guvern de astăzi a fost aprobată o hotărâre de guvern privind indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea şi restaurarea cazinoului din Constanţa. Este vorba despre o clădire cu subsol, parter, un etaj, mansardă, tot parter şi rampă de acces către subsol, precum şi realizarea lucrărilor exterioare, mă refer aici la reabilitare platformă terasă, reţele de utilităţi, zid de apărare şi balustradă”, a declarat Nelu Barbu, la finalul şedinţei de Guvern.

Durata estimativă pentru realizarea proiectului este de 30 de luni (3 luni etapa de proiectare şi 27 de luni cea de execuţie). Lucrările la unul dintre cele mai importante obiective turistice din România vor fi realizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), iar valoarea totală estimată a investiţiei este de 111.553.449,35 lei