Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a declarat marți, la finalul ședinței Biroului Politic Național al partidului, că premierul Victor Ponta „ar dori cât mai repede anticipate, dar cu el la guvernare„, el precizând că liberalii vor vota împotriva oricărui guvern din care formațiunea nu face parte.

Domnul Ponta ar dori cât mai repede anticipate, dar cu el la guvernare. Asta este părerea mea astăzi. El nu va dori niciodată să lase puterea pur și simplu, cum ar fi și normal, pentru că pune România într-o situație delicată, dar el ar vrea să rămână la guvernare, să organizeze el alegerile”, a afirmat Blaga, citat de Agerpres.

Totodată, întrebat despre o eventuală nominalizare a lui Călin Popescu-Tăriceanu pentru funcția de premier, Vasile Blaga a spus că actualul președinte al Senatului este „o portavoce a lui Victor Ponta„.

Vom vota împotriva oricărui guvern din care nu vom face parte. Noi suntem în opoziție, iar domnul Tăriceanu nu mai este fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu pe care l-am cunoscut foarte bine și căruia nu am avut ce să îi reproșez ca prim-ministru. Dânsul este acum o portavoce a domnului Ponta. Sigur, o face în primul rând pentru dânsul. Nu mai e Ponta premier, se sparge coaliția, nu mai e nici dânsul șeful Senatului. Simplu„, a susținut Vasile Blaga.

El a afirmat că va discuta cu președintele UNPR, Gabriel Oprea, în vederea realizării unei coaliții PNL — UNPR.