Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni, înainte de ședința BPN a partidului, că democrat-liberalii vor depune amendamente la proiectul privind descentralizarea, dar și că aceștia vor ataca actul normativ la Curtea Constituțională a României.

Timpul este extrem de scurt şi desigur că vom depune amendamente, dar cel mai important vom ataca la CCR acest act normativ pentru că avem atât motivaţii pe formă, cât şi pe fond. (…) Vă daţi seama vineri după-amiază l-au depus, noi am cerut colegilor să depunem amendamente până la ora 13,00, nu până la 15,00 şi le vom discuta în BPN. Pe fond sunt foarte multe amendamente, ele au fost materializate într-un document al partidului de care a răspuns vicepreşedintele Alin Tişe, dar le vom discuta în BPN”, a spus Blaga.

Președintele PDL a menționat că a fost încălcat Regulamentul Senatului, deoarece cvorumul de şedinţă al Biroului Permanent al acestui for este obligatoriu.

Iată au luat această decizie împotriva Regulamentului Senatului. În Cameră într-adevăr în Birouri pot să participe cât doresc ei pentru a lua decizii şi a stabili un program pentru modul de lucru în Cameră, dar în Senat este obligatoriu cvorumul de şedinţă al Biroului, şi au fost doar şase din 13. Şi avem şi amendamente pe fond, le vom discuta astăzi cu colegii în BPN”, a spus Blaga.