Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri că România va fi un partener al oricărui investitor care transferă tehnologie şi care creează locuri de muncă, punctând că un rol important în ceea ce priveşte investiţiile americane în ţara noastră îl are Parteneriatul strategic româno-american.

„Statul român a investit, pentru ca locurile de muncă să fie create aici, la Ariceştii, 28 de milioane de euro, în momentul de faţă. Vom fi un partener al oricărui investitor care transferă tehnologie în România şi care creează locuri de muncă”, a afirmat şeful statului, prezent la deschiderea fabricii Lufkin din comuna Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova.

Şeful statului a subliniat că România s-a dovedit un bun partener în relaţiile cu companiile care au investit în ţara noastră, fie că este vorba de Ford, IBM, Oracle sau Lufkin.

În context, Traian Băsescu a evidenţiat faptul un rol important îl are Parteneriatul strategic dintre România şi SUA.

„Este infinit mai mult decât un simplu parteneriat care vizează securitatea, este un parteneriat care, aşa cum este înscris în documentul comun dintre mine şi preşedintele Obama, vizează nu numai securitatea, vizează transfer de tehnologie, de educaţie, mediul, Visa Weiver, investiţii americane în România. (…) Asta înseamnă că Parteneriatul strategic cu România este mult mai amplu decât suntem obişnuiţi să-l înţelegem şi eu îl consider un succes politic al României în primul rând, pentru că multe state ar vrea să aibă astfel de parteneriate cu SUA”, a subliniat preşedintele.