Cel puțin 22 de persoane au fost rănite ușor vineri dimineață după ce două trenuri regionale s-au ciocnit în gara centrală din Barcelona, transmit agențiile spaniole de presă, citate de Agerpres.

Oamenii au suferit lovituri și prezintă contuzii, astfel că 10 dintre răniți au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului. Deocamdată, nu a fost nevoie ca vreunul dintre răniți să fie transportat la spital, precizează EFE, potrivit Agerpres.

Compania spaniolă a căilor ferate—Renfe—a explicat că ciocnirea a avut loc la ora locală 10,05 din cauze încă necunoscute. Unul dintre trenurile regionale a lovit din spate un alt tren regional, oprit pe șine, în stație. Accidentul a provocat îngreunarea traficului pe liniile regionale, și a dus la întârzieri de peste 25 de minute.

Accidentul de la Barcelona are loc la aproape două luni de la tragedia feroviară petrecută în apropiere de Santiago de Compostela în 24 iulie, când un tren care venea din Madrid a deraiat. În accident și-au pierdut viața 79 de persoane.