Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români că zilele de 23 octombrie şi 1 noiembrie sunt libere în Ungaria.

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care tranzitează Ungaria, sau care se află pe teritoriul acestui stat, asupra faptului că zilele de 23 octombrie şi 1 noiembrie sunt decretate zile nelucrătoare.

Cu acest prilej, pe întreg teritoriul Ungariei, se aplică restricţii de circulaţie pentru autovehiculele de transport marfă, a căror masă totală depăşeşte greutatea de 7,5t.

Autovehiculele menţionate au interdicţie de a intra pe teritoriul Ungariei:

  • începând cu 22 octombrie 2013 (ora locală 22.00) până la 23 octombrie 2013 (ora locală 22.00);
  • începând cu 26 octombrie 2013 (ora locală 22.00) până la 27 octombrie 2013 (ora locală 22.00);
  • începând cu 31 octombrie 2013 (ora locală 22.00) până la 01 noiembrie 2013 (ora locală 22.00);
  • începând cu 02 noiembrie 2013 (ora locală 22.00) până la 03noiembrie 2013 (ora  locală 22.00).           

MAE recomandă cetăţenilor români să respecte restricţiile de circulaţie care se aplică în Ungaria la datele şi în intervalele orare precizate, pentru a preveni situaţii neplăcute.