Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că, în opinia sa, premierul Victor Ponta „vrea tare” proiectul de la Roşia Montană, dar „nu asumă răspunderea”, ci o pasează Parlamentului.

Antonescu a spus că, din intervenţia de miercuri seară a premierului, el a înţeles că Victor Ponta este „absolut convins” că proiectul de la Roşia Montană este bun, corect şi aduce beneficii.

„Eu cred că premierul vrea tare acest proiect, dar nu asumă răspunderea”, a adăugat liderul PNL, într-un interviu la „Adevărul”.

El a amintit că primul care a spus că nu mai are rost dezbaterea din Parlament a fost Victor Ponta.

Preşedintele Senatului a menţionat că singurul mod în care se poate opri dezbaterea din Parlament este ca Guvernul să-şi asume răspunderea pe proiect, iar în caz contrar să vină în Parlament să-şi susţină punctul de vedere în favoarea proiectului.

„Eu sunt acuzat de antepronunţare, dar primul care a spus că votează împotrivă este premierul”, a mai spus Antonescu, apreciind că „a început un joc destul de parşivel”, el fiind asociat cu Vasile Blaga.

Crin Antonescu a arătat că, după ce el a anunţat cum va vota, nu s-a mai discutat despre proiect, ci despre el, fiind lansate şi o serie de „minciuni”.

Antonescu a acuzat „campania” declanşată de PSD împotriva sa, începând cu premierul.

„Premierul a reacţionat că a fost o lovitură împotriva domniei sale, deşi noi nu am anunţat decât că votăm la fel ca el”, a mai spus liderul PNL.

„Dacă PSD vrea să-l facă (proiectul – n.n.), de ce nu vine în Parlament să-l susţină? (…) Nu poţi să vrei să faci ceva cu mâna altuia”, a afirmat, de asemenea, Antonescu.