În ultimii ani auzim tot timpul vorbindu-se despre importanța antioxidanților și în fiecare zi aflăm de un nou superaliment despre care se spune că are puteri miraculoase. Însă, majoritatea oamenilor nu știu exact ce sunt antioxidanții și cum acționează ei.

Potrivit unui studiu recent, 92% dintre americani nu știu să dea o definiție clară cuvântului antioxidant. Mai mult decât atât, 91% nu știu niciun aliment care conține antioxidanți, deși 75% dintre americani susțin că încearcă să consume mâncăruri bogate în acești nutrienți.

Antioxidantul este o vitamină, mineral sau alt nutrient care poate proteja și repara celulele organismului împotriva efectelor negative ale radicalilor liberi. Radicalii liberi pot apărea din cauza poluării, a fumului de țigări, a chimicalelor sau a unei diete nesănătoase.

Diferiți antioxidanți se găsesc în numeroase alimente. Iată câteva exemple:

Betacarotenul și alte carotenoide se găsesc în: spanac, roșii, cartofi dulci, morcovi, sparanghel, brocoli, pepene galben, porumb, mango, piersici, grapefruit, dovleac, caise, sfeclă.

Vitamina C: ardei gras, căpșune, roșii, fructe de pădure, brocoli, pepene galben, grapefruit, nectarine, portocale, conopidă.

Zinc: carne roșie, carne de pui, fasole, nuci, fructe de mare, cereale integrale, lactate.

Seleniu: ton, carne de vită, carne de pui și cereale.

Majoritatea studiilor susțin că antioxidanții reduc riscul apariției cancerului și a bolilor de inimă.

De asemenea, vitamina C și E, zincul și beta-carotenul, în special, scad riscul apariției afecțiunilor oftalmologice legate de bătrânețe.

Cât despre fertilitate, un studiu publicat în Cochrane Library a scos la iveală că antioxidanții nu cresc șansele unei femei să rămână însărcinată chiar dacă ea, sau partenerul ei folosesc suplimente.