Angajaţii Oltchim (OLT) ar urma să încaseze în luna octombrie salariile restante, iar în noiembrie vor fi repornite, în mod treptat, anumite secţii, a declarat premierul Victor Ponta.

Ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, a declarat, luni, că speră ca Oltchim să-şi reia activitatea în cel mult 30 de zile şi că salariile restante ale angajaţilor combinatului vor fi plătite parţial pe măsură ce compania va recupera sume de la debitori.

Activitatea Oltchim este oprită de la sfârşitul lunii august, iar salariile angajaţilor nu au fost achitate integral.

Întrebat dacă intrarea în insolvenţă ar putea fi o soluţie pentru Oltchim, Chiţoiu a răspuns afirmativ, dar a afirmat că Ministerul Economiei este în primul rând interesat ca Oltchim să îşi reia producţia.