Ambasada Marii Britanii la București a anunțat că nu „nu comentează cazurile individuale”, iar situațiile care vizează Guvernul României reprezintă „un subiect ce trebuie gestionat de cetățenii României”.

Guvernul Marii Britanii recunoaște importanța luptei împotriva corupției în România și necesitatea ca instituțiile sistemului judiciar să poată acționa cu imparțialitate și în spiritul unei independențe depline. Acest principiu este de altfel menționat și în rapoartele Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare și Verificare în domeniul justiției, documente ce subliniază rolul important al Parlamentului în acest efort conjugat”, precizează un comunicat de presă al ambasadei, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, înainte de Summitul G7 din Germania, prim-ministrul britanic David Cameron „a atras atenția asupra corupției ca amenințare la adresa prosperității și securității statelor, oriunde în lume„.

Premierul Cameron a anunțat că Marea Britanie va coordona o agendă anticorupție pe parcursul anului următor, culminând cu un summit dedicat luptei împotriva corupției găzduit la Londra în 2016. Ambasada Marii Britanii nu comentează cazurile individuale iar situațiile care vizează Guvernul României reprezintă un subiect ce trebuie gestionat de cetățenii României”, conchide comunicatul menționat.

Deputaţii au respins, marţi, în plenul Camerei, solicitarea DNA de avizare a urmăririi penale a premierului Victor Ponta pentru conflict de interese. S-au înregistrat 231 de voturi pentru respingerea urmăririi penale şi 120 împotrivă.

DNA a cerut Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, luni, solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale a premierului Ponta, cu 18 voturi împotrivă, 7 pentru şi o abţinere.