Adrian Năstase nu va mai fi executat silit în dosarul Trofeul Calităţii. Fostul premier a decis să plătească prin transfer bancar cei peste 3,3 milioane de lei, suma stabilită de instanţă drept prejudiciu.

„Domnul Adrian Năstase a declanşat procedura executării voluntare înainte de demararea executării silite. Domnul Adrian Năstase a notificat oficial inspectoratul că va executa de bunăvoie toată partea de prejudiciu. Inspectoratul a ezitat mai multe zile, dar în sfârşit ieri după-amiază au trimis contul în care trebuie vărsată această sumă de bani. Se vor face transferurile de bani până la acoperirea integrală a sumei. Plata se va face începând de astăzi, sunt operaţiuni bancare. Familia domnului Năstatse va face transferul bancar şi în momentul în care întreaga sumă va fi acoperită nu se mai poate vorbi despre o datorie”, a precizat Ion Cazacu, avocatul lui Adrian Năstase.

Judecătoria Sector 1 admisese, vineri, cererea depusă pe 30 ianuarie de Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru încuviinţarea executării silite a lui Adrian Năstase pentru prejudiciul din dosarul Trofeul Calităţii.