Aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen figurează pe agenda reuniunii de joi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) ca discuţie privind aplicarea integrală a prevederilor acquis-ului Schengen. Proiectul anterior al ordinii de zi prevedea o decizie, dar acesta a fost modificat miercuri, după ce a devenit evident că nu există un consens în rândul statelor membre privind o eventuală extindere a spaţiului de liberă circulaţie.

Conform unui comunicat al Consiliului UE privind subiectele de pe agenda reuniunii JAI de joi, „Consiliul va avea o discuţie privind aplicarea integrală a prevederilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România”.

Anterior, surse din cadrul preşedinţiei irlandeze a Consiliului UE au precizat că subiectul a suscitat ‘discuţii considerabile între statele membre în Comitetul Mixt şi în COREPER (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi) în ultimele câteva săptămâni’. „Cred că nu va fi un vot sau o decizie la Consiliu mâine (joi – n.n.), cred că asta este general acceptat, chiar premierul /român Victor/ Ponta a spus asta ieri (marţi – n.n.). În acelaşi timp, există o recunoaştere a faptului că subiectul trebuie să rămână pe agendă într-un mod foarte serios şi cred că veţi vedea un angajament de a reveni asupra subiectului chiar în acest an”, au adăugat sursele citate.

Până miercuri, subiectul aderării României şi Bulgariei la Schengen a figurat temporar ca decizie, ceea ce înseamna că, în Consiliul JAI, România şi Bulgaria ar fi putut solicita preşedinţie irlandeze a Consiliului UE să se supună la vot aderarea la Schengen. Potrivit preşedinţiei irlandeze, chestiunea lipsei de consens privind aderarea României şi Bulgariei la zona liberă de circulaţie este o problemă politică, nu tehnică.

Extinderea spaţiului Schengen trebuie să fie aprobată în unanimitate în Consiliul JAI.
În procedura decizională de extindere a spaţiului Schengen, Parlamentul European are doar un rol consultativ. La 8 iunie 2011, Parlamentul European a adoptat, la Strasbourg, raportul elaborat de Carlos Coelho (PPE) cu privire la îndeplinirea acquis-ului Schengen de către România şi Bulgaria, ceea ce înseamnă că eurodeputaţii şi-au dat avizul favorabil pentru aderarea celor două ţări la spaţiul Schengen, considerând că acestea sunt deplin pregătite.