Soţia preşedintelui ucrainean, Olena Zelenska, a fost spitalizată după ce s-a infectat cu coronavirus, dar starea ei este stabilă, a comunicat marţi preşedinţia de la Kiev. Administrația prezidențială a mai comunicat că rezultatele celor mai recente teste ale preşedintelui Volodimir Zelenski şi copiilor cuplului au fost negative.

Olena Zelenska, în vârstă de 42 de ani, a anunţat vineri pe Facebook că a fost testată pozitiv la noul coronavirus, precizând că testele restului familiei au ieşit negative.

Preşedintele Volodimir Zelenski şi-a anulat ulterior toate întâlnirile şi vizitele.

„Diagnosticul actual al Olenei Zelenska este COVID-19 – pneumonie polisegmentară bilaterală de severitate moderată. Ea nu necesită aport de oxigen. Starea sa este stabilă”, se precizează în comunicatul preşedinţiei, citat de Agerpres.

Ucraina a înregistrat în ultimele zile o creştere semnificativă a numărului de cazuri de COVID-19 pe fondul relaxării măsurilor antiepidemice. Guvernul dă vina pe neglijarea regulilor de prevenţie de către populaţie.

Preşedintele țării a fost și el criticat pentru faptul că, de multe ori, nu a purtat mască în apariţiile publice.

La începutul lunii, Zelenski şi mai mulţi membri ai echipei sale au fost surprinşi şi fotografiaţi la o cafea în interiorul unui restaurant din vestul ţării, deşi guvernul nu autorizase decât deschiderea teraselor. În urma scandalului declanşat pe reţelele sociale, poliţia a declarat că i-a amendat pe preşedinte şi pe însoţitorii săi.

Ucraina are mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 decât România, mai precis 32.476 de cazuri de COVID-19, dar numărul deceselor este mai mic 912 decese, față de 1437, în cazul țării noastre.