Deputatul liberal Ovidiu Raețchi afirmă că prin declarația care ar putea fi adoptată de Camera Deputaților se încearcă crearea unui trend pozitiv în ceea ce privește drepturile copiilor din străinătate, transmite Agerpres.

Prin această declarație, al cărui text a fost agreat de Comisia pentru românii de pretutindeni, se cere statelor străine să informeze misiunile diplomatice ale României în legătură cu fiecare caz de preluare a copiilor din familie și să respecte convențiile internaționale privind drepturile minorilor.

„Declarația care urmează să fie adoptată de Parlament pornește de la cazul familiei Bodnariu. (…) Este o declarație politică prin care, pornind de la un document similar adoptat de Parlamentul de la Riga, încercăm să creăm un trend pozitiv în ceea ce privește drepturile minorilor din străinătate”, a precizat Raețchi.

El a arătat că, dacă va întruni consensul liderilor de partide, textul declarației ar putea să intre luni în dezbaterea Biroului permanent al Camerei Deputaților, pentru a decide să intre pe ordinea de zi a plenului, cel mai probabil miercuri.

Prin această declarație se solicită autorităților competente ale altor state să respecte prerogativele statului român de a-și proteja proprii cetățeni aflați în străinătate și de a informa în timp util misiunile diplomatice și consulare ale României despre fiecare caz de preluare a copiilor din familie, respectiv de atribuire a custodiei pentru minori cetățeni români.