Judecătoria Sectorului 4 a decis, joi, anularea sancţiunii disciplinare primite de Gigi Becali în penitenciar, dar i-a respins cererea de a ieşi din închisoare în permisie de cinci zile, precum şi solicitarea de efectuare a detenţiei în regim deschis.

Gigi Becali fusese sancţionat cu interzicerea unor drepturi pentru că a folosit cartelele altor deţinuţi pentru a vorbi la telefon.

Contestaţia lui Gigi Becali a fost admisă. Gigi Becali rămâne în regim semideschis şi are drept de muncă în închisoare. Decizia este definitivă.

Pe de altă parte, magistrații au decis să respingă celelalte două cereri ale lui Becali, cea de regim deschis și cea de cinci zile de libertate pentru a-și vedea soția și fiicele.

După decizia de joi, Gigi Becali poate munci din nou şi să obţină, astfel, zile libere pentru a ieşi din penitenciar să-şi viziteze familia.