Un temperament optimist exercită un efect protector împotriva infarctului, lucru verificat îndeosebi în cazul persoanelor cu risc crescut, scrie passionsante.be. S-a demonstrat în nenumărate rânduri că atitudinile negative – stresul, depresia, anxietatea – acționează în mod nefavorabil asupra sănătății cardiovasculare.

Câteva studii au abordat asocierea dintre atitudinea optimistă și riscul cardiac, cercetările punând în evidență o legătură extrem de benefică.

Desfășurate de cercetători de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, ele au cuprins circa 1.500 de frați și surori, urmăriți pe o perioadă lungă de timp. Au fost luați în considerație o serie de parametri, printre care vârsta, fumatul, hipertensiunea arterială, colesterolul, precum și starea de bine, optimismul, anxietatea, energia, mulțumirea de felul de trai, îngrijorările privitoare la sănătate, etc.

Rezultatele au arătat că spiritul pozitiv—viața văzută în părțile ei bune—se asociază cu o scădere cu 30% a accidentelor coronariene, reducerea fiind chiar mai mare, de 50%, la persoanele cu risc crescut.

Este evident, cel puțin în cazul grupului de persoane studiat, că există o legătură. Concluzia este că o viziune prea pesimistă asupra vieții trebuie îndreptată, prin propriile forțe sau cu ajutorul terapeuților.