Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, Valeriu Zgonea, a declarat miercuri, la finalul unei reuniuni a comisiei parlamentare, faptul că votul prin corespondență nu se poate face doar pentru diaspora.

„Votul prin corespondență nu se poate face doar pentru diaspora. Votul prin corespondență se face pentru un anumit tip de scrutin, pentru toți cetățenii României. Asta e o chestie foarte grea, altfel ar fi neconstituțional”, a afirmat Zgonea.

Totodată, Președintele Camerei Deputaților a subliniat faptul că securitatea este stabilită prin măsurile prevăzute în textul de lege.

„Au fost foarte multe elemente acuzate de către participanții la un vot prin corespondență în Spania, Italia sau Mare Britanie, de aceea comisia a scris ambasadelor și a cerut suport din partea parlamentelor naționale din UE cu privire la această chestiune. Mai mult, am cerut suport și din partea ambasadei SUA. Anul trecut, undeva în decembrie, a venit acest suport, a fost distribuit către toți membrii comisiei, astfel încât să vedem cum este votul electronic și votul prin corespondență în Statele Unite. (…) Inventivitatea omului este foarte mare. Noi dorim să fie un vot securizat și trebuie să înțelegem cu toții că, în momentul în care faci vot electronic sau vot prin corespondență, o parte din securitatea pe care tu o ai ca cetățean cu privire la modul în care votezi se pierde. Trebuie să acceptăm acest lucru”, a conchis Zgonea.

De asemenea, Zgonea a adăugat faptul că s-a discutat și despre aglomerația la secțiile vot din străinătate.

„Am discutat să putem să creăm acolo atâtea secții de vot, astfel încât oamenii pe parcursul zilei să poată să aibă acces. (…) Sunt câteva chestiuni pe care trebuie să le discutăm cu MAE, MAI, astfel încât ei să aibă memorandumurile stabilite până la începerea campaniei electorale cu statele respective în care comunitățile de migrație românești sunt foarte mari. De aceea am spus că MAE trebuie să fie prezent, și Ministerul de Interne. Dacă ai, de exemplu, un acord cu Spania sau Italia și își permite să facă secții de vot în anumite zone, atunci accesul comunităților românilor de migrație care sunt pe teritoriul statului respectiv european legal poate să se ducă în secția de vot, pentru că noi trebuie să aplicăm pe un alt teritoriu o lege românească. Noi avem obligații, angajamente pe tratat și pe bilateral și trebuie să facem acest lucru”, a precizat Zgonea.