Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, că a trimis CCR punctul de vedere al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor faţă de sesizarea PDL şi a deputaţilor neafiliaţi privind Hotărârea Parlamentului de modificare a componenţei Guvernului.

Sesizarea grupului parlamentar al PDL şi a deputaţilor neafiliaţi este inadmisibilă„, a precizat Zgonea, citat de Mediafax, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei care a avut loc vineri dimineaţă.

El a reluat precizările legate de prevederile constituţioanle în cazul în care premierul solicită remanierea Guvernului, dar şi precizările făcute cu o zi înainte legate de atribuţiile preşedintelui României în legătură cu depunerea jurământului de către miniştri, chiar în cazul unei sesizări la Curtea Constituţională.

Există o decizie a Curţii Constituţionale care este foarte clară: obligaţiile Parlamentului în momentul în care unilateral Guvernul decide modificarea structurii şi a componenţei politice. Ştim care sunt limitele noastre. Dacă Parlamentul accceptă cererea Guvernului, atunci adoptă un proiect de hotărâre care se publică în Monitorul Oficial„, a mai spus Zgonea.

Şi conducerea Senatului a propus Curţii Constituţionale să respingă sesizarea PDL privind neconstituţionalitatea hotărârii Parlamentului privind schimbarea structurii Guvernului şi nominalizarea de noi membri în Cabinet.