Traian Băsescu dezinformează în privinţa modificărilor la Codul Penal pentru a distrage atenţia opiniei publice de la ancheta Parlamentului cu privire la terenurile din Călăraşi, a declarat joi președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, potrivit Mediafax.

Traian Băsescu este furios că Parlamentul a votat înfiinţarea Comisiei de anchetă privind achiziţia terenului de către fata preşedintelui. Şi atunci minte şi dezinformează cu privire la consecinţele modificărilor aduse Codului Penal. Preşedintele coordonează o adevărată campanie de dezinformare, o campanie care face rău României, la fel cum a făcut şi în vara anului trecut„, susţine Zgonea.

Acesta a precizat că lucrările Parlamentului s-au desfăşurat în confomitate cu normele şi reglementările legale, iar ordinea de zi a fost hotărâtă de către Biroul Permanent la propunerea liderilor tuturor grupurilor parlamentare.

Toate partidele au fost de acord cu rapoartele acestor propuneri legislative. Iar acolo unde rapoartele aveau vicii de procedură, eu am fost acela care a refuzat introducerea lor pe ordinea de zi, cum s-a întâmplat la legea parteneriatului public-privat, legea aministierii sau legea lobby-ului„, a mai spus președintele Camerei Deputaților.

Reacția lui Zgonea a venit în contextul în care președintele Traian Băsescu a declarat joi că modificările aduse Codului Penal în „marțea neagră a Parlamentului” ar impune dizolvarea Parlamentului.