Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, în cadrul sedinței de Guvern, că CFR Marfă intră într-o nouă etapă a privatizării și că un investitor privat este “soluția bună” pentru companie.

Șeful executivului i-a cerut ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, să înceapă din această săptămână procedurile pentru o nouă privatizare a companiei. Procesul ar urma să se încheie “până în vara anului viitor, fără ca Guvernul să mai fie blocat de către CSAT”, a precizat Ponta.

„Veţi primi criticile, bineînţeles, pentru CFR de la cei care, timp de şase luni, au ţipat ca nu cumva să dăm CFR-ul lui Gruia Stoica. De ieri ţipă aceiaşi, că să-i dăm CFR-ul lui Gruia Stoica. Doamna ministru, eu vă rog doar să aplicaţi legea, să continuaţi discuţiile cu cei de la FMI şi astăzi (n.r. – miercuri), după ce prezentaţi în Guvern nota de informare cu finalizarea procedurii iniţiale, să porniţi, practic, de astăzi, de mâine, procedurile pentru o nouă privatizare„, a declarat primul-ministru.

În context, PDL a anunțat marți că va depune o moţiune simplă împotriva Guvernului pe tema privatizării CFR Marfă, întrucât au fost afectate atât interesele companiei, cât şi interesele generale ale României.

Privatizarea CFR Marfă nu s-a putut finaliza la termenul limită, luni, 14 octombrie, deoarece unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.