Liderii UDMR Braşov au declarat că oraşul de sub Tâmpa merită această titulatură, dar spun că vor 16 regiuni în loc de opt.

Liderii UDMR Braşov sunt de părere că formula propusă de Guvern, cu 8 regiuni, nu face parte din descentralizare, mai degrabă constituie o recentralizare prin atribuirea unor funcţii şi domenii de activitate regiunilor,  fapt care va duce la şi mai multă birocraţie.

UDMR propune o împărţire a ţării în 16 regiuni, în care Braşovul să fie alături de Sibiu şi să deţină statutul de capitală, iar Harghita şi Covasna să facă parte din aceeaşi regiune cu Mureşul. „Propun ca împreună cu toate partidele din judeţ să adoptăm o declaraţie privind reprezentarea intereselor judeţului Braşov în procesul de regionalizare. Interesele legitime ale judeţului şi municipiului Braşov în cadrul procesului de regionalizare, respectiv ca Braşovul să devină centru regional administrativ, trebuie să fie promovate şi respectate. Noi vom susţine acest lucru”, a precizat Kovacs Attila, preşedintele UDMR Braşov.

Braşovul este fruntaşul Regiunii  Centru, din care fac  mai fac parte judeţele Covasna, Harghita, Alba, Sibiu şi Mureş, în toate domeniile importante. Este pe primul loc la accesarea de fonduri europene şi dezvoltare economică, este lider la turism și are şi cea mai bună infrastructură rutieră, şi lider la exporturi.