Un număr de 13 persoane, printre care mai mulţi farmacişti şi reprezentantul unei firme ce intermedia vânzarea de medicamente, au fost reţinute, marţi seară, în dosarul eliberării de reţete false, au declarat surse judiciare.

Ordonanţele de reţinere au fost emise de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Audierile în acest dosar au fost făcute, la Poliţia Capitalei, după ce au fost puse în executare, marţi, 26 de mandate de aducere.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au dispus, în cursul lunii octombrie, începerea urmăririi penale faţă de 22 de persoane, medici şi farmacişti, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals, luare de mită, dare mită şi spălare de bani, s-a arătat într-un comunicat de presă al instituţiei remis, marţi.

Potrivit procurorilor, medicii şi farmaciştii din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice au fraudat bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) prin compensarea frauduloasă a contravalorii unor reţete false, producând un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei.

Medicii acuzaţi că falsificau reţete prescriau tratamente pe numele unor pacienţi care nu fuseseră consultaţi, apoi le trimiteau unor farmacişti din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice, în baza unor înţelegeri, care falsificau semnăturile beneficiarilor şi le decontau la CNAS, banii fiind spălaţi prin introducerea într-un circuit comercial licit.