luni, octombrie 7, 2024
AcasăActualitate 2Roşiile previn apariţia atacurilor cerebrale

Roşiile previn apariţia atacurilor cerebrale

-

Persoanele care mănâncă roşii prezintă mai puţine riscuri de a suferi un accident vascular cerebral, potrivit rezultatelor unui studiu finlandez publicat în Neurology, revistă a American Academy of Neurology.

Studiul arată că persoanele care au în sânge un nivel ridicat de licopen, un puternic antioxidant care abundă în aceste legume, prezintă cu 55% mai puţine riscuri de a suferi un accident vascular cerebral.

La studiu au participat 1.031 de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 46 şi 65 de ani.

Nivelul de licopen din sânge a fost măsurat la începutul studiului, iar participanţii au fost monitorizaţi, în medie, timp de 12 ani, timp în care 67 dintre ei au suferit un accident vascular cerebral.

Din cei 258 de bărbaţi cu nivelul cel mai scăzut de licopen în sânge, 25 au suferit un atac cerebral, faţă de 11 din rândul celor 259 de bărbaţi cu nivelul cel mai ridicat de licopen în sânge.

Cercetătorii au analizat şi nivelurile de alţi antioxidanţi prezenţi în sânge – alfacaroten, betacaroten, alfatocoferol (o formă de vitamina E) şi vitamina A (retinol) -, însă nu au găsit nicio asociere între nivelul acestora şi diminuarea riscurilor de accident cerebral.

articole similare

articole recente