Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit miercuri din nou cu delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI), a Comisiei Europene (CE) şi a Băncii Mondiale (BM), cu ocazia încheierii unei vizite de lucru conduse de reprezentantul FMI Erik de Vrijer.

Băsescu le-a transmis oficialilor că după alegerile generale din 9 decembrie, România trebuie să înceapă să lucreze la reformele structurale.

„Ştiu, aveţi nişte nemulţumiri. Şi eu la fel. Ne vom uita mai atent şi ne vom întâlni imediat după alegeri pentru a discuta despre reforma structurală în economie. Gândim pozitiv, situaţia macroeconomică este stabilă şi intenţionez să discut cu dumneavoastră ceva legat de pieţele financiare, dar după ce iese presa”, a declarat preşedintele.

Preşedintele Băsescu a declarat la întrevederea de săptămâna trecută că a discutat cu premierul Victor Ponta şi cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi s-a optat pentru încheierea unui nou acord cu FMI pentru „încă un an sau doi”.