Înainte de plecarea la prima sesiune de lucru a reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, preşedintele Traian Băsescu a declarat că prioritatea sa la acest Consiliu este legată de buget şi de Republica Moldova.

„Primul subiect pe agendă ține de contribuția comerțului internațional la creșterea economică și la creșterea locurilor de muncă. La acest punct, noi avem ca prioritate solicitarea ca acordul de asociere dintre UE și Republica Moldova să fie finalizat cât mai rapid, în așa fel încât cel mai târziu în noiembrie, la Vilnius, cu ocazia summit-ului Parteneriatului Est-European, să fie semnat acest acord.

Un al doilea subiect e legat de situația din Orientul Mijlociu și nordul Africii și reacția UE la evenimentele din aceste zone în mod deosebit la așa numitul fenomen al <<primăverii arabe>>. În interiorul acestui subiect se va dezbate situația din Siria și Mali. În cazul în care se va pune problema contribuțiilor pentru Mali, România a aprobat în CSAT-ul de săptămâna aceasta, o contribuție cu instructori și eventual ofițeri de stat major, zece persoane, și cantități importante de material militar pentru armata statului Mali, în eventualul ei proces de formare și consolidare.

Al treilea subiect și extrem de important pentru noi este legat de cadrul financiar multianual 2014 – 2020.

În principal, se prefigurează o dezbatere care în linii mari să plece de la stadiul la care a fost întreruptă în noiembrie 2012 și, v-aș aduce aminte esența dezbaterii de atunci care a fost legată de nivelul de reducere a bugetului față de propunerea Comisiei Europene. Unele state cereau reduceri de 200 mld. a bugetului, altele solicitau menținerea bugetului propus de Comisie, altele o reducere de 50 miliarde. Ceea ce s-a agreat însă în noiembrie a fost ca din tot acest palier al reducerilor reducerea să fie de 100 miliarde.”

Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că o miză a României, la Consiliul European de la Bruxelles, ar fi ca din fondurile alocate, ori la coeziune, ori la dezvoltare rurală, să se poată utiliza o anumită sumă pentru dezvoltarea sistemului de irigaţii.

„O miză a noastră pe care nu-mi e ușor să o identific în acest moment din punct de vedere al dimensiunii, dar asta rămâne la văzând și făcând, ar fi ca din fondurile alocate, ori la Coeziune, ori la Dezvoltare rurală, ori în alte zone ale bugetului, să putem utiliza o anumită sumă pentru dezvoltarea sistemului de irigații. Una din mizele mele pentru acest Consiliu este legată de agricultură, la plățile directe, dar privind la toate analizele care vizează ce se va întâmpla în lume, în următoarele decenii, se pare că până în anul 2030 solicitarea pieței pentru alimente va crește cu circa 30%. Din acest motiv, având în vedere că discutăm despre exercițiul bugetar 2014-2020 e esențial ca România să fie în pas cu această evoluție, în ceea ce privește soluția pentru solicitarea de hrană. De aceea, vom încerca și o soluție cât mai bună pentru plățile pentru agricultură dar și găsirea unei soluții ca dezvoltarea, modernizarea sistemelor de irigații să fie acceptată a fi introdusă, cel puțin pentru România, din fondurile alocate pentru bugetul 2014 – 2020.

Sigur, rămâne ceea ce știți de data trecută, vom încerca TVA eligibil măcar pe unele segmente ale banilor alocați României, spre exemplu la fondurile de coeziune, unde TVA e o sumă foarte mare, mai ales că avem și un TVA aproape de limită de 24%, aproape de limita maxima admisă în Uniune ceea ce ar ușura problemele bugetare, ne-am acoperi de aici contribuția autohtonă, e o întreagă construcție”, a spus Băƒsescu, în declarația susținutムînainte de plecarea la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.