Aderarea României la spaţiul Schengen, problema comunităţii rome şi cooperarea poliţienească au fost principalele subiecte de discuţie între secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Bogdan Tohăneanu şi o delegaţie a Grupului de prietenie Franţa-România din Senatul francez, condusă de Bernard Fournier, preşedintele Grupului.

Potrivit unui comunicat al MAI remis miercuri Agerpres, Bogdan Tohăneanu a apreciat calitatea şi nivelul ridicat al relaţiilor de cooperare româno franceze, exprimând totodată întreaga disponibilitate de a consolida Parteneriatul Strategic semnat în anul 2008.

În cadrul discuţiilor care au avut loc marţi, la sediul MAI, a fost evidenţiată excelenta cooperare operativă care a condus la înregistrarea de progrese în combaterea infracţionalităţii comise pe teritoriul francez de unii cetăţeni români.

Legat de cooperarea poliţienească, demnitarul român a subliniat că modelul de colaborare existent la nivelul celor două instituţii a fost dat ca exemplu de bune practici şi pentru alte state membre UE care se confruntă cu acelaşi gen de infracţionalitate.

“În ceea ce priveşte reinserţia socială a romilor, secretarul de stat a precizat că, deşi Ministerul Afacerilor Interne are competenţe limitate în acest domeniu, cele două state ar putea avea în vedere proiecte de înfrăţire între comunităţile franceze care dispun de resurse financiare şi cele din România, unde trăieşte această categorie de persoane vulnerabile din punct de vedere social, care să vizeze crearea unor condiţii de viaţă minime, astfel încât etnicii romi să fie determinaţi să nu mai plece în alte state unde pot obţine foarte uşor ajutoare sociale”, se arată în comunicat.

La rândul său, Bernard Fournier a evidenţiat faptul că soluţia la problematica romă este reprezentată de dezvoltarea colaborării la toate palierele, nu doar la nivel poliţienesc, fiind necesară în acelaşi timp şi o soluţie europeană. Identificarea celor mai bune instrumente pentru integrarea cetăţenilor aparţinând etniei roma nu este responsabilitatea doar a unui anumit stat, ci ar trebui să preocupe toate statele membre UE, a apreciat el.

Preşedintele Grupului de prietenie Franţa-România din Senatul francez a menţionat că pe data de 13 iunie va avea loc la Constanţa Forumul Cooperării Descentralizate, care va include şi un atelier unde va fi discutat subiectul privind inserţia populaţiei de etnie romă. În acest cadru, partea franceză va supune dezbaterii posibilitatea încheierii de înfrăţiri în scopul creării de locuri de muncă şi locuinţe.

“În cadrul întrevederii, reprezentanţii delegaţiei române au adresat mulţumiri pentru susţinerea manifestată de Franţa pe tot parcursul procesului de aderare la spaţiul Schengen, fiind exprimată încrederea că vom beneficia în continuare de sprijinul părţii franceze şi în decembrie 2013, când este preconizată luarea unei decizii în privinţa intrării României în Schengen”, mai arată comunicatul MAI.
Delegaţia franceză efectuează o vizită în ţara noastră în perioada 27 mai – 1 iunie, la invitaţia Senatului României, urmând să aibă contacte cu reprezentanţi ai mai multor autorităţi române.