Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la începutul întrevederii de la Palatul Cotroceni cu preşedintele PE, Martin Schulz, că apreciază şi mai mult vizita acestuia pentru faptul că a fost în ţară, dovedind astfel „interes pentru ce se întâmplă cu românii”.

„Faptul că aţi fost în ţară este un lucru care mă face să apreciez şi mai mult vizita dumneavoastră, pentru că este un semn de interes pentru ce se întâmplă cu românii”, i-a spus preşedintele Băsescu preşedintelui Parlamentului European.

De asemenea, Martin Schulz a arătat că întâlnirea cu preşedintele Băsescu este una importantă, chiar dacă cei doi oficiali se întâlnesc şi la reuniunile Consiliului European. „Acolo uneori suntem de acord, alteori nu, dar cu siguranţă suntem de acord cu accesul României în Schengen”, a afirmat Schulz.

Şeful statului i-a răspuns că românii îi sunt recunoscători liderului PE pentru sprijinul acordat României şi pentru înţelegerea realităţilor din ţara noastră.