Guvernul a avizat introducerea timbrului de mediu care va fi perceput la înmatricularea maşinilor, înlocuind actuala taxă auto.

Conform noii formule de calcul, suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 şi cu 90% pentru non-euro. Cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2, cu tehnologii mai învechite, va fi totuşi mai mic decât cel actual, mergându-se pe ideea că aceste maşini au o durată scurtă de funcţionare şi, deci, vor polua pentru un interval mai mic.

Taxa va fi însă calculată diferit pentru maşinile cu motoare pe benzină şi pentru cele cu motoare diesel, conform ultimelor declaraţii ale ministrului Mediului. Timbrul de mediu va fi calculat în principal în funcţie de emisia de CO2, luat în calcul în întregime pentru timbru faţă de 30% în legea în vigoare, înscrisa în cartea de identitate a maşinii sau documentele de omologare.

Nu achită timbrul de mediu autovehiculele euro 6, electrice şi hibrid. De asemenea, în categoria celor care nu plătesc timbrul intră şi autovehiculele istorice, cele destinate competiţiilor sportive, autoturismele care aparţin persoanelor cu handicap, cele dobândite prin moştenire în cazul în care aceasta a intervenit în intervalul de doi ani de la data deschiderii succesiunii şi cele dobândite prin partaj. Sunt exceptate de la plată autovehiculele forţelor armate, forţelor de securitate, de poliţie, jandarmerie, poliţie de frontieră, ambulanţe.