Adrian Năstase, aflat în închisoare, este aşteptat cu braţele deschise de pesedişti. Congresul partidului a fost mutat pe 20 aprilie, pentru ca fostul prim-ministru să poată ajunge.

Membrii PSD sunt siguri că până atunci, Năstase va fi eliberat. Se vehiculează chiar că la congres, Adrian Năstase ar putea să primească funcţia de preşedinte executiv.

Funcţia pe care Adrian Năstase a deţinut-o în PSD până să fie închis a rămas în continuare vacantă şi, cel mai probabil, nu se vor face alegeri pe 20 aprilie pentru această funcţie, respectiv cea de preşedintele al Consiliului Naţional al PSD. Acest for este un fel de guvern din umbră al social-democraţilor, iar pe site-ul acestui consiliu Năstase figurează în continuare ca preşedinte.

În acest caz, există însă şi o dezbatere – Năstase are interdicţie de ocupa funcţii publice timp de doi ani. Totuşi, pesediştii spun că partidul este o instituţie privată şi funcţia de partid nu este publică, dar există şi alte şcoli de gândire conform cărora ar fi taman pe dos.

Totuşi, decizia de a reveni în politică îi aparţine, spun colegii săi din partid, inclusiv premierul Victor Ponta.