Cetăţenii europeni din Marea Britanie vor plăti o taxă pentru eliberarea unui card de identitate, relatează cotidianul britanic The Guardian.

Persoanele care se vor înscrie voluntar pentru a obţine un card de identitate vor plăti suma de 55 de lire sterline.
Potrivit publicaţiei britanice, un indiciu al faptului că Londra se pregăteşte să oblige milioane de cetăţeni europeni rezidenţi în Marea Britanie să solicite un card de identitate a apărut după ce luni autorităţile au indicat că analizează ideea potrivit căreia cei care se înscriu voluntar pentru obţinerea acestui card să plătească pentru prima dată.

Ministerul de Interne britanic a precizat că această taxă de 55 de lire va fi introdusă pe parcursul acestui an. De altfel, ministrul britanic al imigraţiei, Mark Harper, declarase la începutul acestei luni că se examinează posibilitatea introducerii unui card obligatoriu pentru români, bulgari, şi alţi cetăţeni europeni. În plus, Harper a sugerat că orice cetăţean european care vine în Marea Britanie pentru o perioadă de cel puţin trei luni va trebui să obţină un card de rezidenţă european pentru a putea accesa serviciile publice, inclusiv ajutoarele sociale.

Ideea a fost avansată pentru prima dată de către parlamentarul conservator Philip Hollobone, care a declarat că Spania deja ‘interpretează directiva privind libera circulaţie mult mai robust’, solicitând cetăţenilor UE şi familiilor acestora să se înregistreze în cazul unei şederi de peste trei luni. De asemenea, acestora li se cere să notifice orice schimbare de adresă sau de stare civilă.

Harper a declarat, totodată, că înregistrarea obligatorie le va permite autorităţilor responsabile cu imigraţia să verifice dacă persoanele au venit în Marea Britanie să studieze, să caute de lucru sau dacă se pot întreţine singure.

Conform legislaţiei europene, înregistrarea obligatorie nu poate fi aplicată doar cetăţenilor români şi bulgari, care vor obţine liberul acces pe piaţa muncii din UE fără restricţii începând din 2014, ci oricăror cetăţeni UE rezidenţi în Marea Britanie, notează publicaţia.

Ultimul recensământ indică că în prezent în Marea Britanie trăiesc 2,5 milioane de cetăţeni din alte state UE, printre care 397.000 de cetăţeni irlandezi.

The Guardian aminteşte în acest context articolul semnat luni de premierul român,Victor Ponta, în cotidianul britanic The Times, în care acesta susţinea că Marea Britanie ‘poate fi liniştită’ , deoarece românii nu se vor grăbi spre această ţară atunci când restricţiile pe piaţa muncii vor fi ridicate. ‘Marea Britanie poate fi liniştită. România are nevoie de lucrătorii săi. Nu se vor grăbi spre Marea Britanie la 1 ianuarie 2014. Ei vor fi ocupaţi să-şi dezvolte propria lor ţară”, a subliniat premierul român.